Azi a fost o zi istorică pe care n’o s’o uit niciodată până o voi uita, a fost de mare deosebită profunzime şi emoţie, deci fiţi atenţi domnişoarelor: azi (tobe, tobe) mi-am făcut curaj şi am interacţionat!
Dap, aţi auzit bine, am in-ter-ac-ţio-nat cu cineva din seria mea. <blush of pride>
De vreo doo săptămâni de când am fost la primul curs, nu am vebe cu nimeni de acolo, da mă înţelegeţi ce-i aia cu nimeni?? Deci nimeni. De ce? Pentru că mititeii ăştia se cunosc toţi între ei, asta una, şi apoi pt că încă am aşa, o timiditate să vb în franceză.
DAR, azi, mi-am înfrânt timiditatea ŞI plină de glorie şi încredere în sine, am înghiontit-o pe vecina de bancă şi am glăsuit triumfător: (reţineţi)
-auzi, nu te supăra, de unde ai luat orarul ăsta?
Remarcabil, nu? Ştiu.
Ce a urmat apoi nu mai contează, cert e că după aprox doo replici a tre să răspund la întrebarea magică:
-dar, de unde eşti tu.
All in all, m-am scos ok, n-a trebuit să mai produc multe replici după asta.
***
Apoi a fost faza cu turca, apoi am pierdut trenul spre casă şi m-am învârtit pe la gară, unde am vazut un tip orb f chipeş, cu un caţel fain maro. Imediat după ce l-am vzt (şi nu e ca şi cum văd câte un orb pe zi or smth) mi-a dat în gând, ia să ma duc să-mi cumpăr o carte de saramago in franceză. Să îmbin utilul cu plăcutul, zic. Dau de o librărie după primul colţ şi glonţ la raionul Livre de poche, unde singura carte de saramago, atenţie e una care se cheamă pe româneşte „Orbirea”. Am cumpărat-o pe loc, vă daţi seama. Coincidenţele de genu ăsta mă intrigă şi îmi fac plăcere într-un mod gâdilitor.
