Aceste coincidente care facura sa mi se para ca viata e un film de Iñarritu sau Almodovar. O povestire de Garcia Marquez. Aceste momente cand vrui sa imbratisez aerul care curge nestiutor in juru-mi. Aceste clipe cand totul avu sens pentru ca brusc mi se dezvaluira lucruri infime dar o! fara de care nimic nu e. Aletheia. Ceea ce se dezvaluie, ceea ce se dez-valuie. Domnule Heidegger, dumneavoastra vorbeati de opera de arta ca dez-valuire, de felul in care, printr-o opera de arta se ajunge intr-un anumit moment din timp la o intelegere, la a vedea ceea ce era inainte ascuns sau vazut altfel. Domnule Heidegger mereu am iubit acest fel de a explica ‘adevarul’. S-ar spune ca atunci cand exista intelegere, exista adevar. Si opera de arta e o astfel de intelegere, a ceva ce e dat, ceva ce trebuie dez-valuit.
Dar in aceste infime momente pe care le traiesc uneori, oare nu exista aceeasi dez-valuire? Oare nu transpare ceva, o scanteie dintr-un foc imens, ucigas care sta ascuns dupa un nesfarsit perete de plumb?
Daca asculti cu toata fiinta, oare nu auzi cum in spatele plumbului se face lumea?
***
Am privit-o indelung desenand litere grecesti pe foaia caietului meu cu notite. ἀλήθεια a scris la sfarsit. Si apoi a pronuntat cadentat: A-Le-The-Ia. A accentuat a doua silaba si cat timp a durat cuvantul a privit intai in caiet si apoi apasat in ochii mei. Apoi a ras. Apoi am ras. Si-am ridicat ceasca de cafea si ceasca avea o picatura neagra pe buza. Am inchis ochii si m-am simtit in inima Istanbulului, desi nu fusesem niciodata acolo.
Mai tarziu, mult dupa ce cafeaua se sfarsise si eu imi spusesem adio-ul, intr-un tramvai care se in
drepta fara indoiala spre nord, caci in frunte avea scris Gara de Nord, in acel tramvai in care doi barbati cu ochi negri vorbeau in portugheza, sufland aproape in ceafa-mi, doua fete au pronuntat raspicat cuvantul care sta scris in litere grecesti, cu cerneala neagra, in caietul pe care il duceam la piept. Am inchis ochii si m-am simtit in inima Istanbulului.
Tramvaiul se oprise si cele doua voci care imi suflasera in ceafa cuvantul pe care doar eu il stiam au disparut. Inainte ca eu sa fi apucat sa cer orice explicatie. Aletheia.
3 raspunsuri Până acum ↓
ma // februarie 10, 2009 la 3:58 pm |
Aletheia o cheama pe fetita Magdei de la mine din grupa (fosta grupa ca acum am terminat).
student aiurea // februarie 10, 2009 la 9:47 pm |
frumos…
almanahe // februarie 14, 2009 la 6:04 pm |
Coincidenţele nu sunt, la urma urmei, decât nişte ciocniri ale creieraşului nostru cu întâmplarea, survolate de acel pretins Déjà vu atoate ştiutor şi văzător.Am încercat o explicaţie deşi povestea n-are nevoie.